An aniversar al unui teatru german şi crenguţele sale bănăţene

Teatrul Orăşenesc Ingolstadt

Foto: Anton Delagiarmata

La 21 ianuarie Teatrul Orăşenesc din oraşul bavarez Ingolstadt şi-a sărbătorit cu o manifestare festivă cel de-al cincizecelea an de existenţă. În anul 1966 construcţia arhitectului berlinez Hardt-Waltherr Hämer era considerată de mulţi critici în materie de arhitectură ca fiind unul dintre cele mai moderne edificii de teatru din Germania şi cu un ansamblu propriu de artişti profesionişti, pe atunci un lucru unic în Germania, dacă privim numărul de locuitori din acest oraş de doar 68.000. Numai teatrele din metropolele germane întreţineau ansambluri cu angajament permanent. Astăzi Ingolstadt are peste 130.000 de locuitori şi un teatru cu un renume foarte bun nu numai în oraş şi regiunea apropiată, ci în toată ţara.

În aceşti ani teatrul din Ingolstadt a fost condus de doar cinci intendenţi. Cea mai longevivă a fost intendenţa Ernst Seiltgen (1928 – 2004), cu 22 de ani, de fapt un lucru destul de rar în lumea teatrului german, şi probabil nu numai aici. El a preluat conducerea artistică şi economică (cu multe înscenări proprii, unele chiar după pensionarea sa) a scenei din Ingolstadt în anul 1973. Cu ocazia pensionării sale a apărut în anul 1995 o carte cu titlul 22 de ani de teatru pentru Ingolstadt – intendenţă Ernst Seiltgen 1973-1995.

Pe paginea 101 al acestei publicaţii cu 138 de pagini se poate citi: „Când l-am cunoscut în anul 1980 pe Ernst Seiltgen ca regizor-oaspete la Timişoara, nu puteam încă să ştiu că această întâlnire va schimba viaţa mea.“ Această mărturisire aparţine regizorului de teatru Michael Bleiziffer, un şvab bănăţean care pe atunci era actor la Teatrul German de Stat Timişoara. De fapt era vorba de stagiunea 1980/1981, mai precis de luna martie 1981, când Ernst Seiltgen a pus în scenă la acest teatru piesa lui Friedrich Hebbel, Maria Magdalena, jucată de 36 de ori. Cu numai două luni în urmă, deci în ianuarie 1981, Bleiziffer înscenase piesa Tango de Slavomir Mrozek pe aceeaşi scenă. (Pe atunci exista obiceiul ca actorii de la Teatrul German de Stat să preia şi munci regizorale.)

Deja două stagiuni mai târziu îl întâlnim pe Bleiziffer la Ingolstadt pe un post de regizor la Teatrul Orăşenesc din localitate, cu înscenarea Woyzeck de Georg Büchner. Ultima stagiune a intendenţei Seiltgen a fost şi ultima de regizor a lui Bleiziffer care încercase fără succes să devină urmaşul protectorului său artistic pe postul de intendent. Majoritatea Consiliului Orăşenesc era însă de părere că un nou conducător al teatrului ar trebui să vină de afară şi nicidecum din rândul angajaţilor. Aşa că Michael Bleiziffer a pus în stagiunea 1994/1995 la teatrul din Ingolstadt ultima sa piesă în scenă, Viscolul de Shakespeare. În timpul şederii sale la Ingolstadt a semnat pentru regie în 50 de înscenări. De aici a plecat la teatrul din Regensburg, unde a preluat funcţia de regizor principal. Pe acest post a rămas 16 ani, începând după aceea o carieră de liber profesionist.

În calendarul pentru anul 1979 al ziarul german NEUE BANATER ZEITUNG a fost publicată o cronică a Teatrului German de Stat Timişoara. Acolo găsim şi înregistrată premiera cu numărul 178 a acestei scene: Das kalte Herz (Inima rece) de Grete Groß şi Johann Szekler, regie Friedrich Schilha. Premiera acestei piese a avut loc la 24 noiembrie 1977. Schilha era şi el actor (cu calităţi de regizor) al ansamblului german din Timişoara. Începând cu stagiunea 1993/1994 îl întâlnim, împreună cu soţia sa, Eleonore Schilha născ. Grün, la Teatrul Orăşenesc din Ingolstadt. (Într-un caiet de program al Teatrului German de Stat Timişoara cu numele GONG, din anii 70 ai sec. trecut, era menţionată şi nunta dintre Friedrich Schilha şi actriţa Lore Grün.) 

Eleonore Schilha, Ursula Wolcz,
Nikolaus Wolcz, Friedrich Schilha
într-o repetiţie pentru piesa
Cocoşatul de la Notre Dame

Foto: Anton Delagiarmata

Pe scena din Ingolstadt bănăţeanul Friedrich Schilha a interpretat până în stagiunea 2000/2001 numeroase roluri din repertoriul de teatru german şi internaţional, bucurându-se de multe critici pozitive. Ba s-a remarcat chiar şi ca dramaturg, prin adaptarea pentru scenă a romanului Cocoşatul de la Notre Dame de Victor Hugo. Piesa Der Glöckner von Notre Dame s-a jucat la Ingolstadt în iunie 2000 pe o scenă open air într-un turn din sec. XVIII. Pentru regie a semnat Nikolaus Wolcz, un alt nume cunoscut la Timişoara.

Despre o „seară de pantomimă cu Nikolaus Wolcz la Teatrul German de Stat Timişoara“ a scris deja în anul 1967 cotidianul de limbă germană DIE WAHRHEIT. Astăzi Wolcz este, ca şi soţia sa, Ursula Wolcz născ. Nussbächer (originară din Transilvania - a jucat şi în amintita înscenare din Ingolstadt), profesor la Columbia University School of the Arts din New York. La Teatrul Orăşenesc Ingolstadt Niky Wolcz, cum i se mai spune, a pus patru piese în scenă.

Şi actorul Emmerich Schäffer (1931 – 1999), un timişorean get pe get (atât ca cetăţean cât şi ca actor la teatrul german) şi cuoscut prin multe filme atât în România cât şi în Germania, a fost patru ani de zile  membru al trupei de teatru din Ingolstadt, şi anume începând cu stagiunea 1987/1988. Dar şi după 1992 a mai preluat diferite roluri în calitate de actor-oaspete pe scena din Ingolstadt.

Ceea ce au toţi aceşti actori şi regizori comun, este pregătirea lor profesională profundă, obţinută la Universitatea de Teatru din Bucureşti, activitatea lor la Teatrul German de Stat Timişoara - şi Ulla Wolcz a jucat o stagiune acolo - şi bineînţeles tangentele lor profesionale cu Teatrul Orăşenesc Ingolstadt.

Mai mult decât tangenţială a rămas legătura Eleonorei Schilha cu teatrul oraşului de pe malul Dunării. Ea ţine şi azi, în cel mai adevărat sens al cuvântului, toate frâurile în culisele Teatrului Orăşenesc din Ingolstadt în mână - în postura de inspiţientă. Ca fostă actriţă cunoaşte toate detaliile şi dedesubturile acestei vieţi fascinante din culisele unui teatru profesionist. 

Anul 2016 va fi pentru anasmblul din Ingolstadt un an bogat, cu multe înscenări noi şi reluări, deci şi un an cu multă muncă, cu succese şi (de ce nu) insuccese. Toată activitatea programată a echipei de la Teatrul Orăşenesc Ingolstadt este publicată în cartea de program pentru stagiunea curentă. Deja această publicaţie, cu titlul Stadttheater Ingolstadt – 2015 2016 – Nur Mut! (Teatrul Orăşenesc Ingolstadt – 2015/2016 – Curaj!) constituie un succes – tipografic. Cartea de 288 de pagini a fost recent premiată cu cea mai bine dotată distincţie pentru tipografie din lume, certificate of typographic excellence, acordată de Typedirectors Club din New York.  

Răsfoind această carte, am constatat că Eleonora Schilha a rămas doar în ansamblul artistic ultima crenguţă bănăţeană la Teatrului Orăşenesc Ingolstadt. În sectorul economic mai lucrează în calitate de garderobieră alte trei femei cu rădăcini bănăţene: Anna Kersch şi Margarethe Szekeres din Giarmata ca şi Heidemarie Sehler din Giarmata Vii. Deci putem spune că ceea ce a început acum 36 de ani sub intendenţa Ernst Seiltgen are şi acum, sub intendenţa lui Knut Weber (din 2011), un dram de continuitate.

Anton Delagiarmata