Montag, 15. Juni 2015

Lozinci antisemite în strada mea

Anul acesta au fost salvaţi deja peste 50.000 de emigranţi din Marea Mediterană. Cei mai mulţi sunt debarcaţi de vapoarele salvatoare pe coasta Italiei. La ora actuală se află în această ţară 84.000 de persoane, venite peste mare, majoritatea provenind din Africa. Mulţi dintre ei vor însă să ajungă în ţările dincolo de Alpi, mai ales în Germania şi Franţa.

În Germania au fost înregistrate anul trecut 202.000 de cereri de azil. Biroul pentru Migraţie şi Refugiaţi aşteaptă anul acesta o creştere de până la 450.000 de cereri. Costurile pentru cazarea refugiaţilor sunt enorme. Landul Bavaria a rezervat în bugetul 2015/2016 suma de 984 de milioane euro. Există însă evaluări care vorbesc de 2,5 miliarde de euro pentru viitorul apropiat. Procentajul de recunoaştere a statutului de azilant a fost anul trecut de 30%, deci în jur de 60.000 de persoane. După un calcul al lui Ulrich Maly (SPD), primarul oraşului Nürnberg şi preşedintele Asociaţiei Germane a Oraşelor (Deutscher Städtetag), a declarat recent într-un interviu cu ziarul DONAUKURIER, că acest număr înseamnă pentru landul Bavaria şi 5000 până la 6000 de locuinţe necesare, ceea ce este problematic mai ales pentru centrele urbane, unde locuinţele libere sunt deja acum rare.

Societatea germană are o experienţă îndelungată cu fenomenul de migraţie. La sfârşitul celui de-al doilea război mondial au fost integraţi în Germania milioane de refugiaţi din estul Europei, în anii 60 ai secolului trecut s-au stabilit în această ţară milioane de muncitori din Italia, Spania, Iugoslavia, Portugalia şi mai ales din Turcia, pentru ca 20 de ani mai târziu să înceapă imigrarea germanilor din România şi ceva mai târziu din fostele ţări sovietice Rusia, Kazahstan, Kirghistan şi altele.

Acum valul de refugiaţi din zonele instabile ale Africii sau Orientului Mijlociu ridică pentru autorităţile germane noi şi noi probleme, legate de cazare, proceduri de recunoaştere a statutului de azilant şi nu în ultimul rând de integrare în societatea germană. În special probemele legate de cazare şi integrare trebuie rezolvate de oraşe şi comune. Şi aici apari problemele de toate zilele. Majoritatea dintre cei noi veniţi sunt bărbaţi tineri, mulţi dintre ei crescuţi cu o cu totul altă mentalitate, cultură şi cu reguli sociale diferite de cele din societatea germană.

În oraşul Ingolstadt, cu 130.000 de locuitori, trăiesc la ora actuală în jur de 920 de refugiaţi, număr care până la sfârşitul anului va creşte probabil până la 1320 de persoane. Şi aici, ca peste tot în ţară, procesul de integrare este anevoios. Ca în toate perioadele precedente de imigrare masivă, se fac auzite şi acum voci care argumentează mai mult sau mai puţin plauzibil împotriva primirii migranţilor în Germania.

Nici Ingolstadt nu rămâne cruţată de acest aspect de refuz. Mai ales în cartierele cu multe locuri de cazare pentru migranţi primăria oraşului depune eforturi deosebite pentru a calma spiritele. Aşa numitele Bürgerversammlungen, întrunirile cetăţenilor, care se ţin regulat în cartierele oraşului şi la care participă de regulă primarul principal şi referenţii de specialitate, sunt frecventate de cetăţeni care îşi exprimă în ultimul timp tot mai clar nedumeririle şi chiar frica în privinţa valului de migranţi.

Foto: Anton Delagiarmata
Într-un astfel de climat social îşi fac apariţia şi fenomenele xenofobe – nu chiar în văzul lumii, dar destul de des sub ocrotirea întunericului, având după revărsatul zorilor şanse bune de a supravieţui la lumina zilei, vizibile pentru toată lumea. Vorbesc de fiţuici antisemite pe care le-am descoperit nu demult în strada mea din Ingolstadt. Le-am fotografiat şi le-am trimis redacţiei ziarului local DONAUKURIER şi managementului de idei şi reclamaţii a primăriei Ingolstadt.

Foto: Anton Delagiarmata
Redacţia mi-a răspuns că redactorul trimis în strada mea nu a găsit nici o fiţuică cu conţinut antisemit, în schimb managementul din primărie mi-a trimis un e-mail cu ştirea că a determinat îndepărtarea fiţuicilor. Şi într-adevăr, minilozincile cu textele xenofobe nu se mai bucură de lumina de soare a unei veri în care milioane de oameni de pe tot globul fug din satele şi oraşele lor natale, în căutarea unei vieţi mai sigure, în sate şi oraşe străine – unde sunt întâmpinate nu numai cu ospitalitate. Oricum, sper că strada mea va rămâne curată.
Anton Delagiarmata

Montag, 8. Juni 2015

In trautem Kreise

Genau genommen, ist auch ein Literaturverband nur ein Verein mit allen spezifischen Eigenheiten. Dazu gehört natürlich, dass man sich ab und zu gegenseitig belobigt und mit entsprechenden Medaillen, Titeln und auch Preisen auszeichnet. Dass so etwas nicht immer gut ankommt und lediglich sogar mit Vetternwirtschaft abgeurteilt wird, hat etwas mit dem Image der betreffenden Institution zu tun, die dann doch etwas mehr als ein stinknormaler Verein sein will. Ein solcher Verein ist auch der Rumänische Schriftstellerverband. Der stand allerdings schon öfter in der Kritik. Und immer mit einer anderen Geschichte.

Die letzte dieser Geschichten geht so: Jährlich wird in Botoşani, Hauptstadt des Verwaltungskreises, in dem Ipoteşti, der Geburtsort des rumänischen Dichters – die Rumänen sprechen gerne vom Nationaldichter – Mihai Eminescu liegt, der Mihai-Eminescu-Gedichte-Nationalpreis (Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu“) vergeben. Die Preisverleihung findet in der Januarmitte statt und zählt zu den literarischen Höhepunkten des rumänischen Literaturlebens, gilt Mihai Eminescu (*15. Januar 1850, Botoşani; †15. Juni 1889, Bukarest) doch nach wie vor als größter Dichter der Rumänen. Der Preis wird laut Vergaberichtlinie einem zeitgenössischen rumänischen Dichter für sein Lebenswerk vergeben.

Viele bekannte Namen der Literaturszene haben ihn schon bekommen: Mihai Ursachi,  Gellu Naum, Ana Blandiana, Ştefan Augustin Doinaş, Şerban Foarţă – um nur einige zu nennen. Kritiker zählen gerne auch die auf, die ihn verdient hätten, aber nicht bekommen haben wie etwa Geo Dumitrecu, Marin Sorescu, Dan Laurenţiu oder Ioanid Romanescu.

Heuer standen sieben Namen auf der Shortlist. Der bekannteste unter ihnen, im deutschen Sprachraum der wohl einzig bekannte, war Mircea Cărtărescu, Preisträger der letzten Leipziger Buchmesse. Über den Preis freuen konnte sich allerdings wie immer nur einer, und der hieß heuer Gabriel Chifu.

Und an diesem Preisträger scheiden sich die Geister. Das Preisgericht hat mit 4:3 Stimmen entschieden. Eine Gruppe von 32 Literaten, meist aus der jüngeren Generation, bezweifelt in einem Internetauftritt die Objektivität der heurigen Juryentscheidung. Ihre Kritik richtet sich vorwiegend gegen Nicolae Manolescu, Vorsitzender des Rumänischen Schriftstellerverbandes und Jurymitglied. Den Vorsitz der Jury hatte der Literaturkritiker und Essayist Mircea Martin inne.

Das Problem liegt darin, dass Gabriel Chifu zwar auch Gedichte schreibt, aber auch stellvertretender Vorsitzender des Rumänischen Schriftstellerverbandes ist. Da scheint für viele ein Interessenkonflikt, um nicht Mauschelei zu sagen, vorzuliegen, der nicht nur den 32 Unterzeichnern des Internetprotestes übel aufgestoßen ist. Auch andere, bekanntere, Persönlichkeiten des rumänischen Literaturbetriebs haben sich zu Wort gemeldet. Emilian Galaicu-Păun, Schriftsteller aus der Republik Moldau – was eine gewisse Neutralität zulässt -, spricht von einem „Preis, der mehr einer Funktion als einem Dichter“ verliehen wurde. Die Protestwelle richtet sich nicht gegen den Preisträger, sondern nur gegen den Literaturkritiker Nicolae Manolescu. Der soll die anderen Jurymitglieder unter Druck gesetzt haben, um seinem Favoriten zum Preis zu verhelfen. Der Dichter, Essayist und Übersetzer Radu Vancu findet für den Preisträger sogar Worte des Bedauerns: „Die unüberlegte und unmoralische Beharrlichkeit Nicolae Manolescus, Gabriel Chifu in Botoşani den Vorrang vor anderen hervorragenden Dichtern zu geben, hat eine traurige Tatsache bewirkt: Sie hat aus dem Dichter und bescheidenen Menschen Gabriel Chifu einen Betrüger gemacht.“

Das mag ein wenig zu hart formuliert sein, wirft aber einen Blick auf die Befindlichkeiten des rumänischen Literaturbetriebs – worin der sich allerdings nicht wesentlich von der Literaturlandschaft anderer Länder unterscheidet. Wie auch immer, Herr Manolescu hat bei seiner umstrittenen Literaturgeschmacksdemonstration auch ein humanitäres Werk vollbracht, ist der Mihai-Eminescu-Gedichte-Nationalpreis doch auch dotiert, und zwar mit 20.000 Lei. Das sind immerhin knapp 5000 Euro, und wer kann in Rumänien auf die schon verzichten. Literaten aller Couleur wohl am wenigsten.

Anton Potche