Freitag, 11. Mai 2012

Două ore de sâmbătă în oraşul bavarez Ingolstadt – 2


În drum spre casă n-am reuşit să nu poposesc câteva minute pe Adenauerbrücke, podul peste Dunăre care poartă numele primului cancelar al Republicii Federale Germane. Fluviul curge liniştit şi apa lui reflectă razele soarelui. Două adolescente în apropierea mea fac fotografii cu un celular.

În evul mediu Dunărea curgea mult mai spre sud şi avea multe braţe şi pârâuri care s-au şerpuit în meandre printr-o zonă întinsă de lunci împădurite. Resturi ale acestei suprafeţe, în acele vremuri foarte slab populată, se mai pot vedea şi azi în lunca Dunării între oraşele Neuburg şi Ingolstadt. În anul 1363 Dunărea a primit albia de azi, deci a fost adusă prin forţa umană mai aproape de oraş.

Apa liniştită şi peisajul încă natural îmi îndreaptă gândurile înapoi în secolul XVIII. Poate a trecut şi strămoşul meu pe aici, plutind pe o Ulmer Schachtel (Cutie de Ulm) spre meleagurile sudesteuropene , pentru a ajunge pe cine ştie ce drumuri aventuroase în Banat, la Timişoara, la Giarmata.

Dunărea este ca o venă principală pentru oraşul Ingolstadt. Patru poduri şi două pasarele o traversează. În cei 28 de ani, de când trăiesc aici, aproape că n-a trecut o săptămână fără ca Dunărea să nu fie tematizată în presă, societatea civilă sau consiliul local. Acum se vorbeşte mult despre un muzeu al Dunării care ar urma să fie instalat într-o clădire istorică, chiar pe malul fluviului. „Să vedem” este una din cele mai des folosite expresii în Bavaria. (Se atribuie lui Franz Beckenbauer.)


Clopotele bisericilor încep să bată. Este ora 12:00 la Ingolstadt, 30° C, şi eu pedalez spre casă. Ce repede au trecut două ore ale unei dimineţi de sâmbătă.

Anton Delagiarmata
Video: Anton Delagiarmata

Keine Kommentare:

Kommentar veröffentlichen